Atacatorul, Aleksandar Aco Martinovic, în vârstă de 45 de ani, a ucis iniţial patru persoane când a deschis focul după o încăierare la un restaurant din Cetinje, miercuri după-amiază. El a împuşcat apoi opt persoane, inclusiv doi copii, în alte trei locuri, a declarat procurorul Andrijana Nastic.
Martinovic a fost încolţit de ofiţeri în apropierea casei sale din oraş şi a încercat să se sinucidă, apoi a murit din cauza rănilor pe care şi le-a provocat, în drum spre spital, în primele ore ale zilei de joi, a declarat ministrul de Interne Danilo Saranovic.
„Când a văzut că se află într-o situaţie fără speranţă, a încercat să se sinucidă. Nu a cedat rănilor pe loc, ci în timpul transportului la spital”, a declarat Saranovic pentru postul public de televiziune din Muntenegru, RTCG.
Poliţia a declarat că Martinovic băuse mult şi avea antecedente de posesie ilegală de arme.