Bilanţul naufragiului din Marea Mediterană este de cel puţin 200 de morţi

Publicat: 06 08. 2015, 17:17
Actualizat: 15 11. 2021, 18:56

„Mă tem că bilanţul va fi de aproximativ 200 de morţi”, a declarat Flavio Di Giacomo, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Mondiale pentru Migraţie, citat de Wall Street Journal.

Un pescador la bordul căruia erau aproximativ 600 de imigranţi s-a scufundat miercuri în largul Libiei. Naufragiul a avut loc la 45 de kilometri nord de oraşul Zuwara, situat pe litoralul libian.

Paza de Coastă italiană a anunţat că 373 de imigranţi au fost salvaţi, iar 25 de cadavre au fost recuperate.

Aproximativ 2.000 de imigranţi s-au înecat în Marea Mediterană în primele şase luni ale anului 2015, în tentativa de a ajunge în Europa.