Bilanţul negru al conflictului. Serviciul de urgenţă din Ucraina anunţă peste 2.000 de civili ucişi
Peste 2.000 de civili ucraineni au fost ucişi până în prezent de la începutul invaziei ruse, a declarat miercuri Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina, citat de CNN.
„Mai mult de 2.000 de ucraineni au murit, fără a-i pune la socoteală pe cei care ne apără. Copiii, femeile şi forţele de apărare îşi pierd viaţa în fiecare oră”, a precizat serviciul.
Potrivit aceleiaşi surse, unele infrastructuri de transport, case, spitale şi grădiniţe au fost „distruse” de forţele ruseşti în ultimele şapte zile.
Între timp, bilanţul civililor decedaţi sau răniţi raportat de Naţiunile Unite este mult mai mic decât cifra de „peste 2.000″.
Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a declarat marţi că peste 500 de victime civile au fost raportate în Ucraina de către ONU – inclusiv cel puţin 136 de civili ucişi şi 400 de civili răniţi.