Bilanţul persoanelor decedate în urma cutremurului din Turcia a crescut. Peste 800 de persoane au fost rănite
Imaginile şi videoclipurile televizate au arătat o muncă delicată pentru salvarea oamenilor de sub dărâmături. Operaţiunile de căutare şi salvare au fost finalizate în opt clădiri şi sunt în curs în alte nouă locaţii, au spus oficialii.
Cel puţin 804 de persoane au fost rănite în Turcia, a declarat agenţia pentru dezastre a ţării. Zona a fost afectată de aproximativ 470 de replici.
Liderii Turciei şi Greciei aflaţi într-un schimb dur de replici în ultimele săptămâni privind drepturile de explorare în estul Mediteranei – au vorbit telefonic vineri târziu.
Liderul turc şi cel grec au transmis reciproc mesaje de solidaritate.
„Tocmai l-am sunat pe preşedinte (Tayyip Erdogan) pentru a-mi oferi condoleanţele pentru pierderea tragică de vieţi din cauza cutremurului care a lovit ambele ţări. Oricare ar fi diferenţele noastre, acestea sunt momente în care oamenii noştri trebuie să stea împreună ”, a scris pe Twitter premierul grec Kyriakos Mitsotakis.
Erdogan a răspuns într-un tweet:
„Îmi ofer condoleanţe întregii Grecii în numele meu şi al poporului turc. Şi Turcia este întotdeauna pregătită să ajute Grecia să-şi vindece rănile. Că doi vecini se solidarizează în vremuri dificile este mai valoros decât multe lucruri din viaţă. ”
Turcia este poziţionată într-o zonă cu activitate seismică ridicată.
CITEŞTE AICI Istoricul seismic al Turciei. Cele mai devastatoare cutremure din istoria peninsulei