Atacul cu maşină-capcană, revendicat de talibani, a vizat sediul forţelor de securitate din centrul capitalei afgane Kabul, a anunţat Ministerul afgan al Sănătăţii.
Potrivit şefului poliţiei capitalei afgane, Abdul Rahman Rahimi, „un atacator a parcat un camion încărcat cu explozibil în apropierea clădirii” şi l-a detonat.
Explozia a fost urmată de un schimb de focuri de 30 de minute, potrivit unor martori Reuters de la faţa locului.
Preşedinţia afgană a condamnat atacul de marţi dimineaţă „în cei mai duri termeni posibil”.
În zona în care s-a produs explozia se află clădiri ale mai multor instituţii printre care cele ale Misiunii NATO în Afganistan, Ambasadei SUA, Ministerului afgan al Apărării şi Palatul Prezidenţial.
Atacul a avut loc la câteva zile după ce talibanii au anunţat o „ofensivă de primăvară”, intensificându-şi atacurile împotriva forţelor afgane de securitate. Insurgenţii şi-au anunţat într-un comunicat intenţia de a „lansa atacuri de mare anvergură asupra unor poziţii ale inamicilor din toată ţara”, în cursul ofensivei numite „Operaţiunea Omari”, în onoarea mollahului Omar, fondatorul mişcării talibane, decedat vara trecută.