BIOGRAFIE: Anders Behring Breivik, de la individul obişnuit la ucigaşul cu sânge rece

Înalt, blond şi atent cu ţinuta sa, extremistul de dreapta a recunoscut că a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011 deschizând focul asupra unei reuniuni a tinerilor laburişti după ce a detonat o bombă în apropiere de sediul Guvernului.

Carnagiul s-a vrut "un atac preventiv împotriva trădătorilor patriei", a explicat el în cadrul unei audieri la începutul lui februarie.

Breivik s-a născut la 13 februarie 1979 şi în niciun moment anturajul său nu a bănuit drama ce urma să se petreacă.

Potrivit mărturiilor sale, Breivik a avut o copilărie obişnuită, cu un tată diplomat şi mamă infirmieră, care s-au despărţit la scurt timp după naşterea sa.

"Am avut o educaţie privilegiată, cu persoane responsabile şi inteligente în jurul meu", va scrie el în partea autobiografică a manifestului său, difuzat în ziua masacrului.

El a crescut alături de mama sa şi sora sa vitregă într-o familie de condiţie medie, susţine el, şi nu a avut niciodată probleme cu banii, singurul său reproş fiind acela că a avut "prea multă libertate".

De la o vârstă fragedă, serviciile sociale au avertizat în legătură cu o posibilă lipsă de îngrijire.

"Anders este un copil pasiv care fuge un pic de contactul uman, un pic anxios (...) cu un zâmbet fals şi dezarmant", scria un psiholog, în timp ce copilul avea doar patru ani. "În mod ideal, el ar trebui plasat într-o familie stabilă", adaugă el în acest raport divulgat de presa norvegiană.

Mesajul nu este urmat de efecte şi tatăl, la rândul lui, eşuează în justiţie în a obţine custodia fiului său.

După acest episod, copilăria lui Anders Behring Breivik pare să urmeze un drum linear şi fără probleme speciale.

"Era un băiat obişnuit, dar închis. Nu se interesa de politică în perioada respectivă", mărturiseşte tatăl său presei norvegiene.

Diplomatul suspendă totuşi orice legătură cu fiul său adolescent atunci când acesta, în plină perioadă hip-hop, începe să deseneze graffiti.

Foştii săi colegi îl descriu pe Anders Behring Breivik ca pe o persoană discretă, care se străduieşte de multe ori să îşi găsească locul, nu neapărat liderul natural ce pretinde el că este.

El a renunţat la liceu la vârsta de 18 ani, fără să îşi termine şcolarizarea, pentru a îmbrăţişa o carieră politică: el tocmai aderase la mişcarea tinerilor din partidul Progresului (FrP), formaţiune de dreapta populistă şi antiimigraţie, unde deţinea responsabilităţi locale. Ulterior el se va alătura FrP.

El se îndepărtează de partid circa zece ani mai târziu, considerându-l prea deschis "perspectivelor multiculturale" şi "idealurilor suicidare ale umanismului".

Deşi criticile sale faţă de islam, multiculturalism şi marxism sunt omniprezente pe Internet, o arenă pe care este foarte activ, Breivik se consideră "mai degrabă tolerant" şi "relaxat" în autoportretul său.

"Deoarece am fost expus la decenii de îndoctrinare multiculturală, simt nevoia să subliniez că de fapt eu nu sunt rasist şi că nu am fost niciodată", scrie el, precizând că a avut "zeci de prieteni care nu erau norvegieni în tinereţe".

Pe profilul său de Facebook, Breivik se declară "conservator", "creştin" şi fan al jocurilor video ca "World of Warcraft" şi "Modern Warfare 2" care, va afirma el mai târziu, l-au ajutat să se antreneze în a trage cu arma.

La 22 iulie pe insula Utoeya, el a ucis cu sânge rece 69 de persoane, în special adolescenţi, ceea îl face autorul celui mai sângeros atac comis cu o armă de foc de către o singură persoană.

Înainte, el a ucis alte opt persoane detonând o camionetă capcană în cartierul ministerelor din Oslo. Acte "atroce dar necesare", potrivit lui, şi pe care le-ar fi comis singur, după ce le-a planificat îndelung.

Potrivit manifestului său, Anders Behring Breivik se lansează în 2002 într-o cruciadă ideologică în cadrul "Cavalerilor Templieri", o organizaţie a cărei existenţă poliţia nu a putut-o demonstra, şi decide să treacă la acte în toamna lui 2009.

Acest bărbat, de o curtoazie dezarmantă, începe de atunci să pregătească în cele mai mici detalii atacurile cele mai sângeroase comise pe teritoriul norvegian după al Doilea Război Mondial, având grijă să nu ridice suspiciuni.

El este exemplul tipic de "lup solitar" care trăieşte izolat în apartamentul mamei sale înainte de a se muta la o fermă închiriată pentru a putea obţine în cea mai mare discreţie îngrăşămintele necesare confecţionării bombei sale.

"Pentru mine, avea aerul unui individ obişnuit", va mărturisi un vecin al mamei sale la o zi după carnagiu.

O astfel de premeditare, o astfel de minuţiozitate şi o astfel de aptitudine de a trece prin ochiurile pânzei ţesute sunt ele compatibile cu o psihoză care să îl facă iresponsabil penal, aşa cum au conchis doi experţi psihiatri mandataţi de justiţie?

Multe voci consideră că nu dar misiunea de a decide le va reveni judecătorilor de la tribunalul din Oslo.