- Home
- Externe
- ROMA, (28.04.2013, 14:59)
- Valentin Vidu - Mediafax
BIOGRAFIE: Enrico Letta, un politician tânăr cu o îndelungată experienţă în viaţa politică. Cine este şeful noului Guvern italian
Creştin-democratul de stânga, un eurofil moderat, Enrico Letta, al cărui Guvern a depus jurământul duminică, are, la vârsta de 46 de ani, o lungă experienţă în viaţa politică, în care a intrat în tinereţe.
Urmărește
604 afișări
Enrico Letta (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Un bărbat cu reputaţia unei persoane prudente, el este "foarte tânăr, potrivit standardelor italiene", a declarat miercuri pe un ton ironic preşedintele Republicii Giorgio Napolitano, în vârstă de 88 de ani, când l-a desemnat pentru preşedinţia Consiliului.
În contextul în care cetăţenii reclamă o înnoire în conducerea ţării, vârsta sa a jucat probabil un rol hotărâtor în opţiunea preşedintelui.
După ce a prestat jurământul, duminică, el a devenit unul dintre cei mai tineri premieri ai Uniunii Europene (UE).
Născut la Pisa (Toscana) pe 20 august 1966, Letta este licenţiat în ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea Pisa. El şi-a petrecut o bună parte din coplărie împreună cu familia la Strasbourg, în estul Franţei.
Preşedinte al tinerilor democrat-creştini în perioada 1991-1995, el este numit ministru pentru Afaceri Europene în 1998 de fostul premier Massimo d'Alema, care îl va desemna, un an mai târziu, ministru al Industriei.
În 2004, este ales deputat în Parlamentul European (PE) din partea Măslinului (centru-stânga), iar în 2006 este numit secretar al Consiliului de Miniştri de către premierul Romano Prodi.
Ca o ironie, el îl înlocuieşte în acest post pe unchiul său, Gianni Letta, un om de încredere şi un consilier puternic al lui Silvio Berlusconi, care tocmai este îndepărtat de la putere.
Enrico Letta este autorul a numeroase cărţi, inclusiv "Construirea unei catedrale, de ce Italia trebuie să înceapă să gândească la scară mare".
Conservator, în planul moravurilor, foarte prudent în legătură cu reforme ca cea privind avortul, Enrico Letta este un catolic moderat.
Pe plan economic, el este tot moderat, promovând, de exemplu, liberalizarea serviciilor. La fel ca partidul său, el susţine fără rezerve Guvernul de tehnocraţi condus de către Mario Monti, care a impus Italiei o cură de austeritate.
În 2007, el nu reuşeşte să preia conducerea Partidului Democrat (PD), dar devine secretar adjunct, în 2009. În prezent, se află în prima linie, după demisia anunţată de secretarul general al PD Pier Luigi Bersani, care nu a reuşit să strângă rândurile partidului în urma alegerilor.
Chiar dacă nu şi-a reţinut niciodată criticile vizându-l pe Il Cavaliere, pe când acesta se afla la putere, înrudirea sa cu Gianni Letta ar putea să fie o punte între "statul major" al PD şi cel al Partidului Poporul Libertăţii (PdL). Aceste două formaţiuni, condamnate de-acum să se înţeleagă, s-au insultat timp de ani de zile, personalitatea lui Berlusconi declanşând pasiuni.
Definindu-se ca "postideologic", Enrico Letta declara într-un interviu, în 2007, că "generaţia mea nu a trăit prin anumite iluzii, ceea ce i-a permis să evite perioada de deziluzii". Modelele sale sunt sindicalistul polonez anticomunist Lech Walesa şi simbolul luptei împotriva apartheidului Nelson Mandela.
El afirmă că în primul său discurs politic a denunţat invazia sovietică în Afganistan, în cursul unei manifestaţii, pe când era student.
Căsătorit şi tată al trei copii, un fan Dire Straits care locuieşte în cartierul de lux Testaccio, la Roma, Enrico Letta a mărturisit de curând că ar fi vrut să fie ca Dylan Dog, un celebru erou al unor benzi desenate italiene, "inteligent şi curtat de femei".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 12:24
Prima reacţie a mediului de business la bugetul de stat pe 2025: Un buget optimist