BIOGRAFIE: Iulia Timoşenko, doamna de fier a Ucrainei, la închisoare

Vizibil slăbită după mai bine de două luni de încarcerare, dar la fel de elegantă cu rochiile şi pardesiele sale crem şi tradiţionala coadă ucraineană înfăşurată în jurul capului, ea a ascultat judecata cu o faţă de marmură, schiţând uneori zâmbete ironice.

Cu nervi de oţel, Timoşenko nu a ezitat să vorbească mai tare decât judecătorul Rodion Kireev, profitând de transmisia televizată în direct a şedinţei, pentru a denunţa "un proces fabricat" de preşedintele Viktor Ianukovici, care doreşte, în opinia opozantei, să o îndepărteze pe principala sa rivală.

"Vom lupta şi vom apăra reputaţia mea în faţa Curţii Europene", a promis opozanta, după care a strigat "Glorie Ucrainei".

Singurul moment emoţionant a fost când a îmbrăţişat-o cu tandreţe pe fiica sa, Evghenia, prezentă în sala de şedinţă, înainte să să părăsească tribunalul escortată de poliţişti.

Timoşenko a fost judecată, de la sfârşitul lui iunie, pentru "abuz de putere" prin încheierea unor acorduri în domeniul gazelor naturale cu Moscova, în 2009.

Rezistentă la stres, cu un simţ al imaginii şi simbolului, "doamna de fier" a politicii ucrainene nu este genul de om care să se supună, chiar şi încătuşată, aşa cum a dovedit în timpul procesului, în care a fost în mod deschis ironică cu tânărul ei judecător.

De la tribunele "revoluţiei portocalii" la întâlnirile cu cel mai puternic bărbat din Rusia, fostul agent KGB Vladimir Putin, şi până la alegerile prezidenţiale din februarie 2010, pe care le-a pierdut în faţa lui Ianukovici, Timoşenko a evoluat într-un univers al bărbaţilor.

Ea s-a mai confruntat cu experienţa închisorii, în 2001, când a fost încarcerată timp de o lună într-un caz privind plata gazelor ruseşti.

"Nu sunt un monstru fără emoţii. Frica nu îmi este necunoscută, ca oricărei persoane normale. Dar poate fi stăpânită", a declarat recent Timoşenko, într-un interviu pentru AFP.

O statuetă a Ioanei d'Arc din luxosul său birou din Kiev, memoriile fostului premier britanic Margaret Thatcher şi o carte despre fostul secretar de Stat american Madeleine Albright arată, mai bine decât un discurs lung, referinţele sale politice şi nivelul ambiţiilor sale.

Adversarii săi politici o consideră, în schimb, o "oportunistă pură" şi subliniază zonele de umbră din cariera sa.

Născută la 27 noiembrie 1960, inginer-economist în perioada fostei Uniuni Sovietice, Timoşenko a condus, după independenţa ţării, în 1991, o importantă companie energetică ce deţinea monopolul importurilor de gaze ruseşti în Ucraina,

Din cauza acestui post, obţinut cu ajutorul lui Pavlo Lazarenko, un fost premier ucrainean care, în prezent, este încarcerat în Statele Unite pentru escrocherie şi spălare de bani, a fost acuzată atât în Ucraina, cât şi în Rusia, de mituirea unor oficiali din cadrul Ministerului rus al Apărării.

Aceste cazuri au fost închise în 2005, în circumstanţe obscure, după revoluţia din 2004, care a propulsat-o pe Timoşenko în fruntea Guvernului.

Iulia Timoşenko şi-a început cariera politică în 1997, după ce a fost aleasă în Parlament. În 1999 devine vicepremier în cadrul Guvernului lui Viktor Iuşcenko, viitorul său aliat din timpul "revoluţiei portocalii", care era, în perioada respectivă, premierul lui Leonid Kucima.

Destituirea sa din funcţie, urmată de încarcerarea sa, în 2001, o conduc în opoziţie.

Ea se aliază, la sfârşitul lui 2004, cu Viktor Iuşcenko, la conducerea revoltei paşnice în urma căreia a fost invalidată, din cauza fraudelor, victoria în alegeri a lui Viktor Ianukovici, desemnat ca succesor de către Kucima.

Însă, ajunşi la putere, Iulia Timoşenko şi Viktor Iuşcenko se "sfâşie" cu acuzaţii reciproce de corupţie.

Timoşenko este căsătorită şi are o fiică, Evghenia, care s-a căsătorit în 2005 cu britanicul Sean Carr, liderul grupului hard-rock "Death Valley Screamers".