- Home
- Externe
- WASHINGTON, (07.01.2013, 21:21)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BIOGRAFIE: John Brennan, nominalizat de Obama pentru postul de director CIA - Fost spion şi consilier în lupta împotriva terorismului al preşedintelui SUA
Selectat de către Barack Obama să preia conducerea CIA, John Brennan, în prezent consilier în lupta împotriva terorismului al preşedintelui american la Casa Albă, este un fost spion al Agenţiei Centrale americane de Informaţii, al cărei şef de filială în Arabia Saudită a fost.
Urmărește
1111 afișări
John Brennan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
John Brennan, în vârstă de 57 de ani, a petrecut 25 de ani în cadrul CIA şi se află în fruntea luptei împotriva Al-Qaida. El este una dintre persoanele prezente alături de preşedinte în subsolul Casei Albe în ziua în care Osama ben Laden este ucis de către un comando american, moment imortalizat într-o celebră fotografie oficială.
A doua zi, el dezvăluie presei avide de detalii condiţiile raidului, dar, în confuzia de atunci, oferă informaţii asupra cărora Casa Albă va reveni, de exemplu cu privire la utilizarea de către ben Laden a uneia dintre soţiile sale pe post de scut uman.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
Tot el este cel care îl anunţă pe preşedinte, la 14 decembrie, că un atacator puternic înarmat a ucis 20 de copii la o şcoală din Connecticut.
John Brennan a "lucrat timp de decenii la CIA, iar de la (atentatele teroriste de la) 11 septembrie se află pe linia frontului în lupta împotriva Al-Qaida", a rezumat un oficial din cadrul administraţiei americane.
El a fost director de cabinet al directorului CIA în perioada 1999-2001, iar ulterior director al Centrului naţional american de luptă împotriva terorismului, în perioada 2004-2005.
- A doua şansă
Nominalizarea la conducerea CIA a lui John Brennan reprezintă o a doua şansă. În 2009 el a fost candidat la conducerea Agenţiei Centrale, dar declaraţii cu privire la utilizarea torturii în timpul administraţiei preşedintelui George W. Bush - în cursul căreia se afla în post - i-au "torpilat" candidatura.
Deşi a denunţat practica simulării înecului ("waterboarding") drept contrară valorilor americane, el a fost îndepărtat din cauza implicării sale în programul contestat de detenţie şi interogare al Agenţiei.
Într-un interviu pentru CBS, în 2006, el a declarat că, în timpul interogatoriilor, era necesar, "uneori, să scoţi mănuşile". În opinia sa, utilizarea tehnicilor de interogare în forţă a permis obţinerea unor informaţii utile.
"Acest lucru a salvat vieţi. Şi, să nu uităm, terorişti duri sunt cei care sunt responsabili de (atentatele) de la 11 septembrie, care nu au arătat nicio remuşcare faţă de moartea a aproximativ 3.000 de nevinovaţi", declara el în 2007.
De când s-a alăturat echipei lui Barack Obama, cel mai important proiect al său vizează programul de atacuri cu avioane fără pilot în Afganistan, Pakistan şi Yemen, a cărui talie a fost multiplicată de actualul preşedinte. Casa Albă dorea să stabilească reguli de durată privind definirea condiţiilor în care poate să fie vizat un suspect de terorism.
"Încercăm să definim un ansamblu de reguli, de criterii, pentru a avea un proces de decizie cu privire la acţiunile noastre anti-teroriste - acţiuni directe, letale - astfel încât, indiferent de locul unde sunt luate, să fim siguri că sunt luate din motive bune şi într-un mod adecvat", declara el pentru Washington Post, în octombrie.
Deşi sunt disponibile puţine informaţii biografice despre Brennan, un schimb de replici cu jurnalişti, în august 2010, ilustrează etica activităţii sale. "Relaxarea nu este trucul meu", i-a răspuns unui jurnalist care l-a întrebat dacă face pauze în activitate.
La conducerea CIA, el îi va urma fostului general David Petraeus, nevoit să demisioneze în noiembrie după dezvăluirea unei relaţii extraconjugale cu biografa sa.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Omul care l-a împușcat pe Ceaușescu rupe tăcerea! Ultima dorință a dictatorului: „Nu doresc nimănui...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe