Prima pagină » Știri externe » I-a dat viaţă fetei sale în ziua în care şi-a ÎNGROPAT logodnicul. Povestea EMOŢIONANTĂ a unei naşteri ce nu era anunţată

I-a dat viaţă fetei sale în ziua în care şi-a ÎNGROPAT logodnicul. Povestea EMOŢIONANTĂ a unei naşteri ce nu era anunţată

O femeie a născut la cinci ore distanţă după ce şi-a luat rămas-bun de la tatăl copilului căruia i-a dat viaţă, mort într-un accident de maşină.
I-a dat viaţă fetei sale în ziua în care şi-a ÎNGROPAT logodnicul. Povestea EMOŢIONANTĂ a unei naşteri ce nu era anunţată

Kelly Jones (26 de ani) a participat la ceremonia funerară a logodnicului său, Ricky Norman (27 de ani), iar în timpul în care punea flori pe mormântul acestuia a fost transportată de urgenţă la spital, informează Daily Mail.

La cinci ore distanţă ea a dat naştere unei fetiţe, Ava, care a venit pe lume mai devreme decât era stabilit. Femeia era însărcinată în luna a opta când logodnicul său a decedat în urma unui accident de maşină.

Deşi ziua în care trebuia să nască se apropia, ea a vrut cu orice preţ să participe la înmormântarea logodnicului său.

„A fost o zi tragică, ne-am luat la revedere de la Ricky în aceeaşi zi în care Ava s-a născut”, a declarat Kelly Jones. „Familia şi prietenii spun că Ava a fost un dar al lui Ricky pentru mine şi că o voi privi mereu aşa pe fiica mea”, a mai precizat femeia.

Ea a mărturisit că nu ştie cum se va comporta atunci când fiica ei va aniversa un an de viaţă: „Nu ştiu ce voi simţi de ziua ei, o parte din mine va sărbători ziua ei de naştere, dar o altă parte va fi tristă pentru că atunci l-am îngropat pe Ricky”, a afirmat Kelly Jones.