BIOGRAFIE: Viktor Orban, un lider populist care a schimbat profund şi a polarizat Ungaria

Ungurii "vor în continuare să fie stăpânii propriului destin", iar "un erou ungur este cel care triumfă în destinul său", a proclamat recent Orban în cursul ceremoniilor de marcare a revoltei faţă de regimul Habsburgilor, în 1848.

Mulţumită unei majorităţi de două treimi în Parlament, Guvernul său a reformat integral acest fost stat comunist, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004. Ungaria se află în prezent "în pragul unei noi ere, care o face liberă şi puternică", a dat el asigurări.

Viktor Orban, în vârstă de 50 de ani, acaparează scena politică a Ungariei, de pe care se pare că nu poate să fie detronat de niciunul dintre adversari, indiferent că provin din interiorul partidului său ori din rândul opoziţiei.

Orban, care are o anumită charismă şi care este scos în evidenţă de adversarii săi de stânga mai degrabă "anoşti", este în primul rând "un veritabil zoon politikon" care nu suportă nici înfrângerea şi nici să fie contestat, subliniază Laszlo Lengyel, un politolog de la Institutul pentru Cercetare Financiară şi Politică de la Budapesta.

Pasionat de fotbal, căsătorit şi tatăl a cinci copii, el a polarizat societatea după prăbuşirea comunismului, reducând în mod drastic spaţiul de dezbatere. Fidesz şi-a însuşit simbolurile naţionale, iar oricine vorbeşte împotriva partidului este acuzat de trădarea ţării.

Ajuns premier la vârsta de 35 de ani, în 1998, Orban a revenit la putere în 2010, avid de revanşă după opt ani de regim de stânga. Un fost disident liberal anticomunist - discursurile împotriva regimului pe care le-a susţinut la sfârşitul anilor '80 l-au făcut celebru -, lui Orban îi place să vorbească în numele "poporului" sau "naţiunii".

El se prezintă drept un opozant fervent al globalizării. Îi place să vorbească despre sfârşitul "erei bancherilor Occidentului" în favoarea creşterii puterii Asiei.

În decurs de patru ani, şi-a consolidat puterea într-un adevărat marş forţat, plasându-şi susţinătorii loiali la conducerea tuturor instituţiilor publice care puteau, mai înainte, să servească pe post de "frână", să modereze sau să contrabalanseze puterea, şi anume la Curtea Constituţională, Parchetul General, Curtea de Conturi, Comisia Electorală, Autoritatea pentru presă, Oficiul Concurenţei sau Banca centrală (MNB).

Criticile formulate de către Uniunea Europeană (UE) sau Statele Unite nu l-au împiedicat să-şi atingă scopurile mai mult decât manifestaţiile uriaşe ale unor organizaţii nonguvernamentale (ONG) care au avut loc după "reformarea" presei - denunţată ca "liberticidă".