- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt se pregăteşte pentru funeraliile patriarhului Shenouda III
Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt a început duminică pregătirile pentru funeraliile patriarhului său Shenouda III, decedat sâmbătă la vârsta de 88 de ani, după ce a fost, timp de aproape 40 de ani, la conducerea celei mai importante comunităţi creştine din Orientul Mijlociu.
Biserica Ortodoxă Coptă din Egipt se pregăteşte pentru funeraliile patriarhului Shenouda III (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Corpul neînsufleţit al patriarhului, purtând o tiară şi îmbrăcat în bogatele sale veşminte sacerdotale, a fost aşezat pe un tron din lemn sculptat în catedrala Sfântul Marcu din Cairo, sediul bisercii copte, unde va fi oficiată o slujbă marţi.
Numeroşi credincioşi şi clerici defilau în faţa sicriului, într-o atmosferă de mare emoţie, unii izbucnind în lacrimi.
Conform dorinţei sale, Shenouda va fi înmormântat la mănăstirea Sfântului Paisie din regiunea Wadi Natrun, între Cairo şi Alexandria (nord). În acest loc el a fost arestat la domiciliu în 1981 de preşedintele Anwar al-Sadat, cu care avea profunde divergenţe politice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
Episcopul Pachomius din provincia Beheira, în Delta Nilului, va asigura interimatul la conducerea bisericii timp de două luni, în aşteptarea unei reuniuni a clericilor de rang înalt care vor desemna un succesor pentru Shenouda III, a anunţat televiziunea publică.
Episcopii copţi din Egipt şi din restul lumii au început să se îndrepte spre Cairo pentru a participa la funeralii şi la pregătirea alegerii unui nou lider al acestei biserici ortodoxe.
Copţii, sau creştini din Egipt, reprezintă între 6 şi 10 la sută din cei 82 de milioane de egipteni, o comunitate confruntată cu intensificarea islamismului în această ţară cu majoritate musulmană sunnită.
Slăbit de vârstă şi boală, Shenouda III suferea de probleme hepatice şi tumori pulmonare, iar sâmbătă a fost victima unui atac de cord.
Presa egipteană reflecta la unison emoţia generată de dispariţia patriarhului.
"Egiptul plânge", scrie cotidianul independent Al-Masry al-Yum, în timp ce Al-Ahram (guvernamental) titrează pe prima pagină: "Adio Papa Shenouda".
La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea i-a adus un omagiu, sâmbătă, "marelui pastor", în timp ce preşedintele american Barack Obama a salutat memoria unui "avocat al toleranţei şi dialogului religios".
Ministrul adjunct al Afacerilor Externe de la Teheran, Hossein Ami Abdollahian, a salutat, la rândul său, acţiunea în favoarea justiţiei şi păcii", a anunţat agenţia oficială Irna.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO