Kadhafi ar fi dispus să renunţe la putere dacă fiul său va putea participa la alegeri
Este însă improbabil ca această condiţie să fie acceptată de Consiliul Naţional de Tranziţie, „guvernul” rebelilor din Benghazi.
Purtătorul de cuvânt al lui Kadhafi, Moussa Ibrahim, a dezminţint informaţiile potrivit cărora colonelul vrea să încheie o înţelegere. „Kadhafi nu negociază. Libienii vor muri să îl apere”, a declarat el.
Regimul susţine că este în contact cu liderii rebeli din străinătate în ţări ca Italia şi Norvegia. Dar acestea se referă la încetarea focului, ajutorul umanitar şi începerea dialogului între libieni, susţine Ibrahim.
Săptămâna trecută, Saif a lansat noi ameninţări la adresa aliaţilor NATO, afirmând că aceştia vor deveni „ţinte legitime”.
Totodată, Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele lui Kadhafi şi a fiului său pentru crime împotriva umanităţii, inclusiv crimă şi tortură,