Greva, organizată la apelul principalelor sindicate franceze, este respectată mai ales în învăţământ.
În transporturi, circulaţia trenurilor este perturbată, doar un tren de mare viteză (TGV) din două circulând de la sau către Paris. Metroul parizian asigura 60 la sută din traficul normal.
În presă, radiourile publice France Inter şi France Info nu au putut asigura joi programele obişnuite.
Sindicatele franceze, susţinute de opoziţia socialistă, protestează faţă de proiectul de reformă a pensiilor cerut de preşedintele Nicolas Sarkozy, care ridică vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani.
Manifestaţii urmează să aibă loc în toată Franţa, dar principalul marş este prevăzut la Paris în cursul după-amiezii.
Ultima zi de grevă, din 27 mai, a reunit 395.000 de manifestanţi în toată ţara, potrivit Ministerului de Interne, şi un milion potrivit organizatorilor.
De această dată, sindicatele speră să reunească între unul şi două milioane de manifestanţi în toată Franţa, pentru a-l îndupleca pe preşedintele francez. Proiectul de reformă a pensiilor va fi prezentat la 13 iulie în Consiliul de Miniştri şi supus votului Parlamentului în septembrie.