Oficiali britanici elaboraseră „contractul cu poporul irakian” ca modalitate de a le semnala disidenţilor irakieni că înlăturarea lui Saddam Hussein era susţinută de Marea Britanie.
Planul prevedea acordarea de ajutor, contracte în domeniul petrolului, anularea datoriilor, dacă dictatorul irakian ar fi fost înlăturat. Echipa fostului premier britanic Tony Blair considera că aceasta este o modalitate de stimulare a schimbării regimului irakian, înainte cu câteva luni de atentatele de la 11 septembrie 2001.
Documentul secret a fost finalizat pe 11 iunie 2001, fiind aprobat de membrii Guvernului britanic. Planul nu a fost publicat de comisia care anchetează circumstanţele participării Marii Britanii la războiul din Irak, dar o copie a fost obţinută de ziarul The Independent.
„Poporul irakian are dreptul să trăiască într-un stat de drept, fără acte de represiune, acte de tortură sau arestări arbitrare, are dreptul să se bucure de drepturile omului, de libertatea economică şi de prosperitate”, afirma documentul britanic.
„Cei care doresc să promoveze schimbarea în Irak merită susţinerea noastră. Aşteptăm ziua când Irakul se va alătura comunităţii internaţionale”, preciza documentul elaborat în 2001.