„Ucraina are ceea ce este necesar pentru a continua să aibă succes în a recâştiga teritorii ocupate de Rusia în ultimele 14 luni”, a declarat Antony Blinken, potrivit CNN, cu ocazia unei conferinţe de presă organizate împreună cu James Cleverly.
„Nu este vorba doar de armament, este vorba de instruire. Este vorba de a ne asigura că ucrainenii pot întreţine sistemele furnizate de noi şi este important, desigur, să aibă planuri adecvate, pentru a avea succes”, a subliniat Blinken.
Însă James Cleverly a avut o atitudine mai rezervată privind succesul contraofensivei ucrainene. Ministrul britanic de Externe a lăudat curajul şi rezistenţa poporului ucrainean, dar a subliniat că viitoarea contraofensivă nu va avea un succes decisiv.
„Lumea reală nu funcţionează aşa. Eu sper şi mă aştept ca forţele ucrainene să se descurce foarte bine, pentru că ucrainenii au depăşit aşteptările în materie de performanţe. Dar aceasta este lumea reală. Nu este un film de la Hollywood, trebuie să fim realişti”, a declarat Cleverly.
Ministrul britanic de Externe a exprimat speranţa că Beijingul va juca un rol decisiv în oprirea conflictului. „Ştim că preşedintele chinez Xi Jinping se bucură de un nivel semnificativ de influenţă asupra lui Vladimir Putin. Dacă prin intervenţia sa poate fi restabilită suveranitatea Ucrainei şi pot fi retrase trupele ruse din ţară, eu nu voi critica acest lucru”, a subliniat Cleverly.