În timp ce, potrivit mai multor sondaje, candidatul preferat este unul dintre aliaţii Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, lupta este una strânsă între aceasta şi Friedrich Merz, care a câştigat susţinerea mai multor membri cheie din cadrul partidului.
Ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, participă de asemenea în cursa pentru preşedinţia CDU.
Potrivit France 24, Merkel, în vârstă de 64 de ani, se retrage de la conducerea partidului în urma unor controverse privind politica sa liberală pentru imigranţi.
„Sunt foarte recunoscătoare că am putut fi preşedinte al acestui partid pentru 18 ani, este o perioadă foarte, foarte lungă, iar CDU a avut, desigur, momente bune şi rele”, a declarat Mekrel.
„Dar am câştigat patru alegeri împreună, iar eu sunt bucuroasă că pot rămâne cancelar”, a adăugat aceasta.
Cancelarul Angela Merkel a anunţat în octombrie că nu va mai candida pentru postul de preşedinte al CDU, în scrutinul intern din luna decembrie. Merkel a fost criticată dur în ultimii ani din cauza politicilor flexibile în materie de imigraţie. Criticii susţin că situaţia a generat seria de rezultate slabe pentru partidul Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) în alegerile regionale.
Angela Merkel este liderul formaţiunii CDU din anul 2000 şi deţine postul de cancelar al Germaniei din anul 2005.