- Home
- Externe
- (19.05.2023, 00:23)
- Mihai Draghici
Bloomberg: Provocările generate de Rusia şi China, principalele teme ale summitului G7
Reuniunea Grupului naţiunilor puternic industrializate (G7) se va concentra pe abordarea provocărilor internaţionale generate de activităţile Chinei şi Rusiei, dar şi pe soluţionarea problemelor economice şi comerciale, conform agenţiei Bloomberg.
Urmărește
501 afișări
Sursa foto: Profimedia
Liderii naţiunilor din Grupul G7 - SUA, Canada, Japonia, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Italia - se reunesc începând de vineri dimineaţă în oraşul nipon Hiroshima pentru a aborda o serie de provocări colective. Perspectivele economice mondiale rămân complicate, în contextul presiunilor inflaţioniste şi asupra nivelului de trai. Preşedintele rus, Vladimir Putin, continuă războiul în Ucraina, iar China îşi extinde, după pandemie, influenţa economică şi strategică.
Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Grupul G7 este să nu mai fie perceput ca o organizaţie închisă şi să ralieze naţiuni din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină şi Asia. Într-o lume din ce în ce mai multipolară, naţiunile din aceste zone tind să se asocieze cu statele mai puternice din zona lor ori cu China, mai degrabă decât cu Statele Unite sau cu aliaţii Washingtonului. Preşedinţia japoneză a Grupului G7 i-a invitat la summit şi pe liderii altor ţări, spre exemplu din Vietnam, India, Brazilia şi din cadrul Uniunii Africane. Pe fondul problemelor economice, multe ţări au refuzat să aplice sancţiunile occidentale împotriva Rusiei şi nu vor să fie atrase în conflicte. Naţiunile din zonele sudice aşteaptă din partea Grupului G7 claritate în privinţa asistenţei în materie de creditare şi alte facilităţi economice.
În contextul în care economia Rusiei pare să reziste, în pofida sancţiunilor internaţionale, liderii G7 vor încerca să identifice modalităţi de a bloca exporturile ruse de petrol şi gaze şi de a contracara evitarea restricţiilor. Grupul G7 va analiza împreună cu Uniunea Europeană posibilitatea de a opri aproape în totalitate exporturile spre Rusia şi de a menţine asistenţa solidă pentru Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1066. Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia
-
Djokovic, accidentat, s-a retras din semifinala de la Australian Open. Zverev, în finală
-
Trump ordonă desecretizarea documentelor despre asasinatele care i-au vizat pe Kennedy şi Martin Luther King
O altă provocare a liderilor G7 se referă la modul de abordare a Chinei. Există riscul de a rămâne blocaţi în conceptualizarea poziţiilor, ţinând cont de diverse sintagme, precum "reducerea riscurilor", fără "decuplarea" de Beijing. Chiar dacă poziţia UE pare a se înăspri, iar cea a SUA pare a se flexibiliza, realitatea este că naţiunile din Grupul G7 rămân conectate sau chiar dependente de China în privinţa reţelelor de aprovizionare şi la nivel tehnologic.
Un alt subiect important al summitului din Japonia va fi oprirea proliferării nucleare. Summitul din Hiroshima aminteşte că Japonia a fost bombardată de două ori cu arme nucleare de către Statele Unite la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial. În prezent, arhitectura de monitorizare a stocurilor de bombe nucleare se erodează, în contextul în care Rusia a suspendat participarea la Noul Tratat de Reducere a Armamentului Strategic (Noul START), semnat cu SUA.
În apropierea Japoniei, liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, continuă provocările cu arme nucleare, iar Coreea de Sud a semnalat în mai multe rânduri intenţia de a avea propriul arsenal atomic, pentru a se apăra. Premierul Japoniei, Fumio Kishida, l-a invitat la summitul G7 pe omologul său sud-coreean.
O problemă specială o reprezintă criza bugetară din Statele Unite. Preşedintele Joseph Biden participă la summitul G7, dar şi-a scurtat turneul în străinătate, renunţând la vizite în Australia şi Papua Noua Guinee, din cauza crizei datoriei suverane a SUA. Biden trebuie să revină rapid la Washington pentru a continua negocierile cu liderii Congresului în scopul obţinerii suplimentării pragului datoriei suverane. Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat în mod repetat că Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plăţi în cazul în care Congresul nu aprobă creşterea plafonului datoriei suverane. Intrarea în incapacitate de plăţi "s-ar putea produce pe 1 iunie", a avertizat recent Janet Yellen. "Sunt încrezător că vom obţine un acord privind bugetul şi că America nu va intra în incapacitate de plăţi", a declarat Biden miercuri, înainte de a pleca la summitul Grupului G7.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cutremur în lumea televiziunii din România! Prezentatoarea-vedetă a postului a demisionat! Declarații în premieră! A fost vreme de 11 ani printre cele mai apreciate figuri din trustul Antena
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe