„Tatăl meu nu ia parte la negocieri. Este un conflict libian, cu libieni şi trădători, miliţii, terorişti. Credeţi că poate fi găsită o soluţie care să nu-l implice? Nu, este imposibil”, a spus el.
Seif Al-Islam a apreciat că rebelii „vor pierde, cu sau fără (ajutorul) NATO”.
„Operaţiunea NATO este în mod special stupidă, prost pregătită (…) Noi avem armata noastră. Avem mai multă muniţie, mai multe arme. Moralul este la cel mai înalt nivel”, a spus el.
În vârstă de 39 de ani, Seif Al-Islam Kahdafi a fost mult timp considerat drept succesor al tatălui său, deşi nu ocupă nici o funcţie oficială. Alături de tatăl său şi de şeful serviciilor de informaţii libiene, Abdallah Al-Senoussi, el face obiectul unui mandat de arestare pentru crime împotriva umanităţii, emis de Curtea Penală Internaţională (CPI).