Organele prelevate de la sârbii răpiţi în Kosovo erau vândute în Turcia – presă

Publicat: 01 04. 2009, 21:58
Actualizat: 18 11. 2012, 17:48

Raportul furnizat procurorilor sârbi pentru crime de război, alături de dovezi din cazul „casei galbene”, conţine de asemenea numele a şase suspecţi, dar şi nume ale victimelor, potrivit cotidianului.

Raportul clasat ca „strict confidenţial” conţine informaţii importante care ar putea fi folosite în investigaţia referitoare la traficul de organe.

Directorul departamentului de justiţie din cadrul misiunii EULEX, Alberto Perduca, nu a stabilit încă dacă misiunea va demara o investigaţie cu privire la aceste crime.

„Crimele de război intră sub jurisdicţia EULEX şi a Oficiului Procurorului Special. În momentul în care există dovezi pentru lansarea unei investigaţii, procurorii EULEX vor acţiona în acest sens”, a declarat Perduca pentru postul de radio Europa Liberă, adăugând că toate dosarele s-au aflat în posesia procurorilor şi că toate investigaţiile au caracter confidenţial.

Un oficial din cadrul MINUK a menţionat că procuratura sârbă a fost informată că orice anchetă cu privire la traficul de organe din Albania va fi transmis EULEX.