Prima pagină » Știri externe » August, luna cu cel mai mare număr de morţi în rândul forţelor americane din Afganistan

August, luna cu cel mai mare număr de morţi în rândul forţelor americane din Afganistan

August a fost cea mai sângeroasă lună pentru forţele americane din Afganistan de la începutul conflictului, în urmă cu zece ani, relatează CNN.
August, luna cu cel mai mare număr de morţi în rândul forţelor americane din Afganistan

Potrivit CNN, 66 de militari americani au murit în acest an, depăşind bilanţul din iulie 2010, de 65 de morţi.

Aproape jumătate dintre decese au avut loc la 6 august, când insurgenţii au doborât un elicopter american în provincia Wardak, provocând moartea a 30 de militari, inclusiv 17 membri ai Navy SEAL.

În iulie au fost ucişi 36 de militari, în timp ce luna din acest an cu cel mai mare număr de victime în rândul forţelor americane era până în prezent iunie, cu 47 de morţi.