Yang Jiechi este primul oficial chinez care efectuează o vizită la Casa Albă după învestirea lui Donald Trump. Întrevederea între cei doi a avut loc după discuţiile purtate de Yang Jiechi cu noul consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională, Herbert McMaster, consilierul şi ginerele lui Trump, Jared Kushner, şi consilierul prezidenţial pentru Strategie politică, Steve Bannon.
Un oficial din cadrul Administraţiei americane a declarat că Yang Jiechi a discutat cu Trump despre posibilitatea aranjării unei întâlniri oficiale între preşedintele american şi omologul său chinez, însă nu a fost stabilită nicio dată.
Oficialul a mai precizat că întrevederea a durat între cinci şi şapte minute.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a spus despre întrevedere că a reprezentat „o oportunitate de a iniţia o conversaţie şi de a discuta despre teme de interes comun în ceea ce priveşte siguranţa naţională”.