Boiko Borisov: Aderarea Bulgariei la Schengen va reduce presiunea valului de refugiaţi asupra UE
Aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen va aduce beneficii nu doar pentru cetăţenii bulgari, ci pentru întreaga Uniune Europeană (UE), a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, la Sofia, într-o conferinţă comună cu ministrul francez de Interne, Claude Gueant, citat de site-ul Novinite.com.
"Guvernul bulgar vrea să intre în zona Schengen nu doar pentru bunăstarea cetăţenilor bulgari, dar şi într-un efort de a ajuta Uniunea Europeană să facă faţă impresionantului val de refugiaţi", a spus premierul bulgar.
Gueant a efectuat o vizită de câteva ore în capitala bulgară, luni, la invitaţia omologului său bulgar, Ţvetan Ţvetanov, care a dorit să îl convingă că ţările balcanice îndeplinesc criteriile thenice pentru aderarea la zona fără graniţe interne.
Potrivit lui Borisov, în acest moment Bulgaria chiar depăşeşte în acest sens, numeroase ţări care fac parte din Schengen, lucru care va fi menţinut şi în viitor. "Vom crea un exemplu, pe care ceilalţi îl vor urma", a spus acesta.
"Fiecare declaraţie a ministrului francez de Interne, oriunde în Europa, pe tema Schengen, aici, declanşează atacuri şi critici împotriva Guvernului", a continuat el. Borisov şi-a exprimat, de asemenea, speranţa ca modificările plănuite în legislaţia bulgară şi în lupta împotriva crimei şi corupţiei vor avea un impact asupra hotărârii cu privire la aderarea la spaţiul Schengen.
Gueant a lăudat eforturile ţării de a se alătura zonei Schengen, apreciind ca "incredibile" realizările sale, dar a adăugat că există numeroase probleme care trebuie rezolvate. "Intrarea în zona fără frontiere necesită ca un număr de condiţii, privind probleme tehnice, corupţia şi lupta împotriva crimei organizate, să fie îndeplinite. Vom face tot ce vom putea, pentru ca în următoarele săptămâni să discutăm ce mai rămâne de făcut", a adăugat ministrul francez.
Gueant a dat asigurări gazdelor sale că nu s-a îndoit niciodată de hotărârea lor de a îndeplini aceste cerinţe. "Nu există probleme care să poată alimenta tensiuni între Bulgaria şi Franţa. Avem o cooperare eficientă, în domeniul luptei împotriva corupţiei, crimei organizate şi, logic, în securizarea siguranţei frontierelor Schengen", a subliniat Borisov. Bulgaria şi România au îndeplinit criteriile tehnice pentru aderarea la Schengen, dar urmează să treacă şi de obiecţii de ordin politic, înainte de integrarea în spaţiul de liberă circulaţie.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


