- Home
- Externe
- BEIRUT, (27.04.2017, 17:05)
- Andrei Ionascu
BOMBARDAMENTE la Idlib, provincia siriană unde dat atacul CHIMIC: Cel puţin 19 persoane au fost ucise, inclusiv nouă copii
O serie de atacuri aeriene desfăşurate în provincia siriană Idlib au cauzat moartea a cel puţin 19 persoane, în condiţiile în care bombardamentele au vizat centre medicale şi ambulanţe, a anunţat, joi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relatează site-ul The Associated Press.
Urmărește
1307 afișări
BOMBARDAMENTE la Idlib, locul unde dat atacul CHIMIC: Cel puţin 19 persoane au fost ucise, inclusiv nouă copii
Cele 19 victime sunt civili, inclusiv nouă copii. Potrivit unei organizaţii britanice de căutare şi salvare, patru medici au fost ucişi într-un atac asupra spitalului universitar din Deir Sharqi, iar alţi patru paramedici sau şoferi pe ambulanţă au murit în urma unui atac în oraşul Maarzita.
Activiştii centrului Idlib Media susţin că alte patru persoane au fost ucise de un bombardament asupra oraşului Khan Sheikhoun, vizat şi de atacul chimic de la începutul lunii aprilie.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului consideră că guvernul rus sau cel sirian este responsabil pentru atacurile aeriene. SUA au desfăşurat atacuri în provincia Idlib, dar doar asupra unor ţinte afiliate Al-Qaida.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Sute de mii de sirieni strămutaţi din zone de război au căutat să se refugieze în provincia Idlib, care este în mare parte sub controlul grupurilor de rebeli. Provincia siriană se învecinează cu Turcia la nord.
În data de 4 aprilie, un presupus atac chimic desfăşurat în provincia siriană Idlib a ucis 90 de persoane, între care 30 de copii. Administraţia Donald Trump şi alte naţiuni susţin că regimul de la Damasc este responsabil pentru acest incident. În replică, armata americană a lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe