Grecia s-a angajat în faţa creditorilor – UE, BCE şi FMI, să facă aproximativ 11.500 de concedieri în 2014 în sectorul public, după alte 3.500 decise anul trecut, pentru reducerea cheltuielilor publice şi obţinerea celorlalte tranşe din împrumutul internaţional.
„Nu concedierilor”, se putea citi pe pancartele manifestanţilor, care s-au adunat vineri dimineaţă în faţa Ministerului Reformei şi Administraţiei, înainte de a fi disperaţi de forţele de intervenţie, potrivit presei elene.
O reuniune era programată în cursul dimineţii la Ministerul de Finanţe între reprezentanţii creditorilor (UE, BCE şi FMI) şi miniştrii eleni de Finanţe şi pentru Reforma Administraţiei, Iannis Sturnaras şi Kiriakos Mitsotakis, potrivit unor surse oficiale.
Manifestaţiile sunt frecvente la Atena în timpul vizitelor reprezentanţilor din troica formată din Uniunea Europeană, Banca Central Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care au criticat Guvernul elen pentru întârzierile în planul vizând restructurarea administraţiei publice şi a planului de mobilitate, în timp ce 20.000 de funcţionari au fost trimişi în şomaj parţial în ultimii ani, obiectivul fiind de 25.000 de persoane până la sfârşitul anului.