Nicolas Sarkozy „m-a acuzat timp de mai multe luni că vreau să renegociez Tratatul european privind disciplina bugetară şi austeritatea, care se va aplica în fiecare ţară”, a afirmat Hollande în cadrul unei emisiuni televizate.
„Şi acest tratat este abia semnat, nu a fost încă ratificat, dar iată că Nicolas Sarkozy, care nu poate prezenta alte propuneri francezilor, tratează Europa ca pe un ţap ispăşitor şi cere să fie renegocit nu un tratat, ci trei tratate: Schengen (şi) alte două tratate”, a adăugat el.
„Cred că este un candidat care se află într-o fugă înainte, dar totul se va opri în curând pentru că francezii vor avea decizia”, a adăugat el.
Preşedintele francez, care candidează pentru un al doilea mandat, s-a pronunţat duminică în favoarea unor măsuri protecţioniste pentru a apăra întreprinderile europene şi a ameninţat că va scoate Franţa din spaţiul Schengen dacă acordurile europene privind libera circulaţie nu sunt revizuite.