Prima pagină » Știri externe » Boris Johnson a discutat la telefon cu Emmanuel Macron despre poziţia sa privind Brexit

Boris Johnson a discutat la telefon cu Emmanuel Macron despre poziţia sa privind Brexit

Noul premier britanic Boris Johnson a discutat prin telefon cu preşedintele francez Emmanuel Macron despre poziţia sa privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a informat purtătorul de cuvânt al acestuia, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Boris Johnson a discutat la telefon cu Emmanuel Macron despre poziţia sa privind Brexit

„Când premierul va purta astfel de conversaţii cu ceilalţi lideri şi va veni vorba despre Brexit, acesta va transmite acelaşi mesaj ca pe cel livrat ieri în Camera Comunelor”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt

„Acesta vrea să ajungă la o înţelegere şi va încerca să o obţină, însă acordul de retragere a fost respins de trei ori în Parlament, nu va fi aprobat, aşadar discuţiile trebuie să fie redeschise, a adăugat acesta.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.