Boris Johnson, numit de Theresa May noul ministru al Afacerilor Externe din Marea Britanie
Boris Johnson a fost numit ministru al Afacerilor Externe de către noul premier al Marii Britanii, Theresa May, informează DailyMail.

Boris Johnson, numit de Theresa May noul ministru al Afacerilor Externe din Marea Britanie (Imagine: AFP / Mediafax Foto)
Noul prim-minstru al Marii Britanii, Theresa May, a început prima zi de muncă prin desemnarea mai multor miniştri, cea mai mare surpriză fiind numirea lui Boris Johnson, considerat de mulţi răspunzător pentru viitoare ieşire a Marii Britanii din UE, drept ministru al Afacerilor Externe.
Boris Johnson a renunţat să candideze pentru un nou mandat de primar al Londrei şi a fost unul dintre liderii grupului politic favorabil ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. După referendum, pe fondul polemicilor, Boris Johnson a devenit din ce în ce mai contestat în demersul de a deveni lider al formaţiunii şi implicit premier în locul lui David Cameron.
Astfel, presa străină a catalogat încercarea noului premier de a forma un nou guvern cât mai repede drept o soluţie pentru reunirea Partidului Conservator, dezbinat de luptele din timpul referendumului privind Brexitul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina




Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
astăzi, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului