Boris Nemtsov, lider al opoziţiei ruse, arestat la Sankt-Petersburg

Reprezentantul opoziţiei ruse, liberalul Boris Nemtsov, candidat oficial la alegerile prezidenţiale din Rusia, din martie 2008, a fost reţinut de trupele speciale antirevoltă în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, desfăşurată duminică, la Sankt- Petersburg.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Boris Nemtsov, lider al opoziţiei ruse, arestat la Sankt-Petersburg

Boris Nemtsov, lider al opoziţiei ruse, arestat la Sankt-Petersburg

"Tocmai am fost eliberat. Încerc să-i ajut pe ceilalţi manifestanţi care au fost reţinuţi", a declarat Nemtsov prin telefon.

El a precizat că a petrecut "două ore" la comisariat, pentru a "explica" ce căuta la mitingul neautorizat.

Potrivit martorilor oculari, doi poliţişti l-au apucat pe Nemtsov de braţe şi l-au urcat într-o furgonetă, în apropierea Pieţei Palatului, unde opoziţia intenţiona să organizeze o manifestaţie neautorizată împotriva preşedintelui Vladimir Putin.

Câteva ore mai devreme, câteva zeci de opozanţi ai regimului Putin, reuniţi în vederea acestui marş, fuseseră reţinuţi la Sankt-Petersburg.

Unii dintre militanţii de extremă stângă, partizani ai liderului naţional-bolşevic Eduard Limonov, au fost bătuţi de poliţie, potrivit jurnaliştilor aflaţi la faţa locului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici