Boris Tadici, ameninţat cu moartea

Publicat: 05 05. 2008, 09:52
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53
1-boris-tadic

"Trebuie să plăteşti pentru trădarea ţării", se poate citi în scrisoare, care adaugă că orice trădător al sârbilor "trebuie să primească ceea ce merită – un glonţ în cap".

Scrisoarea ar fi fost trimisă din Chicago, potrivit cotidianului sârb, dar informaţiile arată că aceasta a fost pusă la poştă din Serbia. Aceasta este doar una dintr-o serie de scrisori primite de preşedintele sârb, care anunţă asasinarea sa, acestea multiplicându-se în special după proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo. Biroul de presă al preşedintelui a refuzat să facă orice comentariu privind această scrisoare.

Noua ameninţare coincide cu declaraţiile oponenţilor politicilor ai lui Tadici, care l-au calificat pe acesta drept "trădător al intereselor sârbeşti".

Fostul director al Institutului pentru criminologie a avertizat poliţia, procuratura şi serviciile de informaţii să reacţioneze urgent. "Preşedintele Tadici, de asemenea, nu trebuie să păstreze tăcerea. În cazul lui (Zoran) Djindjici am comis o greşeală ascunzând informaţiile referitoare la ameninţări şi riscuri", a precizat el.