Prima pagină » Știri externe » Serghei Lavrov: Rusia vrea o soluţie rapidă la conflictul georgian

Serghei Lavrov: Rusia vrea o soluţie rapidă la conflictul georgian

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a cerut o soluţionare rapidă a crizei cu Georgia, înainte de un summit extraordinar al Uniunii Europene pe această temă.
Serghei Lavrov: Rusia vrea o soluţie rapidă la conflictul georgian
31 aug. 2008, 17:42, Știri externe
Filter me!

"Criza actuală trebuie depăşită rapid", scrie Lavrov într-un articol ce va apărea luni în cotidianul economic german Handelsblatt.

"Suntem recunoscători preşedinţiei franceze a UE pentru eforturile sale şi ne vom respecta toate angajamentele prevăzute de planul Medvedev-Sarkozy (preşedintele rus şi cel francez) în forma în care au fost aprobate", adaugă el.

Rusia nu are nici un interes ca în Europa să existe noi divergenţe, la aproape 20 de ani de la Căderea Cortinei de Fier, a dat asigurări ministrul rus de Externe.

"Totuşi trebuie să fie clar că o cooperare extinsă în domeniul economic şi cel al politicii de securitate nu poate fi obţinută decât vorbind de la egal la egal, şi că (o astfel de cooperare) trebuie să ia în considerare interesele noastre", a avertizat el.

Filter me!Filter me!