- Home
- Externe
- WASHINGTON, (10.07.2019, 14:14)
- Bianca Pavaluca
Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în SUA, a demisionat/ REACŢIA Theresei May
Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în Statele Unite, a anunţat miercuri că demisionează din funcţie, în contextul polemicilor apărute după ce a numit "ineptă" Administraţia SUA, relatează BBC.
Urmărește
2290 afișări
BREAKING Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în SUA, a demisionat
„Au existat multe speculaţii privind poziţia mea şi durata mandatului meu de ambasador. Aş dori să opresc aceste speculaţii. Situaţia curentă face imposibilă continuarea rolului meu aşa cum mi-aş dori”, a transmis Darroch în scrisoarea sa de demisie.
„Deşi mandatul meu nu ar trebui să se termine până la finalul acestui an, cred că în circumstanţele actuale acţiunea responsabilă este să permit numirea unui nou ambasador”, a adăugat Darroch.
Ambasadorul demisionar a transmis că este recunoscător pentru persoanele din Marea Britanie şi din Statele Unite care i-au oferit susţinere în aceste zile dificile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„Acest lucru m-a făcut să realizez profunzimea prieteniei şi a relaţiilor apropiate dintre ţările noastre. Am fost profund emoţionat”, a menţionat Darroch.
„Sunt recunoscător pentru persoanele cu care am lucrat în ultimii 40 de ani, în special pentru echipa mea din Statele Unite. Voi pleca cu încrederea că aceste valori rămân pe mâini sigure”, a concluzionat Darroch.
Kim Darroch a afirmat că Administraţia Donald Trump este "ineptă" şi "disfuncţională", iar preşedintele american Donald Trump este "incompetent", potrivit unor documente diplomatice confidenţiale divulgate.
"Chiar nu credem că această administraţie va deveni în mod substanţial mai normală; mai puţin disfuncţională; mai puţin imprevizibilă; mai puţin divizată în facţiuni; mai puţin stângace din punct de vedere diplomatic şi ineptă", afirma Darroch într-o notă confidenţială.
Preşedintele american, Donald Trump, l-a catalogat drept "foarte stupid" pe Kim Darroch, dar acesta a beneficiat în continuare de susţinerea Guvernului Theresa May. Preşedintele american a declarat că ambasadorul Kim Darroch "nu este plăcut şi nici bine văzut" în Statele Unite.
"Ambasadorul sonat pe care Marea Britanie l-a impus Statelor Unite nu este o persoană de care să fim încântaţi, este un tip foarte stupid. Ar trebui să vorbească în ţara sa, cu premierul Theresa May despre eşecul negocierilor pe tema Brexit, nu să se supere de criticile mele referitoare la modul deficitar în care a fost gestionat dosarul", a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.
Theresa May regretă demisia ambasadorului Marii Britanii în SUA
Prim-ministrul britanic Theresa May a anunţat miercuri că regretă faptul că ambasadorul Marii Britanii în SUA, Kim Darroch, a simţit nevoia să demisioneze şi a menţionat că oficialii trebuie să aibă posibilitatea de a da „sfaturi complete şi concise”, conform Reuters.
„Am vorbit în această dimineaţă cu Kim Darroch. I-am spus că este o chestiune regretabilă, faptul că a simţit necesar să îşi părăsească funcţia”, a declarat Theresa May.
Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a transmis miercuri că este revoltat de faptul că au fost divulgate note confidenţiale ale ambasadorului, lucru care a dus la demisia lui Darroch din funcţia de ambasador.
„Tot timpul când am vizitat Washington în calitate de ministru de Externe, am fost impresionat de profesionalismul şi intelectul domnului Kim. Sunt revoltat că o selecţie a rapoartelor sale au fost divulgate”, a declarat Jeremy Hunt.
Kim Darroch este unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi britanici şi şi-a început mandatul la Washington în ianuarie 2016, înainte de alegerea lui Donald Trump la Casa Albă.
Demisia sa a fost acceptată de către Simon McDonald, funcţionar civil de rang înalt în cadrul Ministerului de Externe al Marii Britanii.
„În numele Serviciului Diplomatic, accept demisia dumneavoastră cu un profund regret personal. În ultimele zile dificile v-aţi comportat la fel cum aţi făcut-o de-a lungul carierei, cu demnitate, profesionalism şi clasă”, a declarat McDonald.
„Prim-ministrul, Ministerul de Externe, şi cetăţenii v-au susţinut: aţi fost ţinta unei scurgeri de informaţii, dumneavoastră doar vă făceaţi munca. Înţeleg că doriţi să îndepărtaţi presiunea la care este supusă familia dumneavoastră şi colegii din ambasadă; admir faptul că vă gândiţi mai mult la alte persoane decât la dumneavoastră. Aţi demonstrat esenţa valorilor serviciului public britanic”, a adăugat McDonald.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Preşedintele sud-coreean respinge acuzaţiile oficialilor niponi privind credibilitatea sancţiunilor contra Phenianului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe