Britanicii şi americanii organizează joi o reuniune la Londra pe tema grupării Statul Islamic

Şefii diplomaţiilor britanică Philip Hammond şi americană John Kerry organizează o reuniune a ţărilor membre ale coaliţiei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) joi, la Londra, au anunţat oficiali sâmbătă.

Urmărește
637 afișări
Imaginea articolului Britanicii şi americanii organizează joi o reuniune la Londra pe tema grupării Statul Islamic

Britanicii şi americanii organizează joi o reuniune la Londra pe tema grupării Statul Islamic (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştri de Externe din aproximativ 20 de ţări, inclusiv parteneri arabi ai coaliţiei, sunt aşteptaţi la această zi de disicuţii pentru a face bilanţul progreselor înregistrate în lupta împotriva SI, care a cucerit regiuni vaste în Irak şi în Siria anul trecut.

Un oficial britanic de rang înalt a confirmat că reuniunea va avea loc la Lancaster House, în centrul Londrei, la două săptămâni de la atentatele de la Paris, în care trei jihadişti care s-au revendicat de la Al-Qaida şi Statul Islamic au ucis 17 persoane.

"Va fi o ocazie importantă să facem bilanţul şi să evaluăm progresul înregistrat până acum în eforturile comune de a veni de hac ideologiei otrăvite a SI", a declarat Hammond pentru cotidianul britanic The Daily Telegraph.

"Partenerii-cheie din coaliţie, inclusiv partenerii noştri arabi, se vor reuni la Londra pentru a decide ceea ce mai avem de făcut pentru a face SI să eşueze", a spus el.

"Este vital să ne gândim la tot ceea ce putem face în privinţa problematicii combatanţilor străini, pentru a opri finanţarea SI, a îmbunătăţi asistenţa umanitară şi a ne continua campania militară coordonată", a adăugat el.

Anunţarea acestei reuniuni intervine după o întâlnire între preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron vineri, la Washington.

Discuţiile vor viza în principal cinci subiecte, şi anume combatanţii străini, campania militară împotriva unor ţinte SI, sursele de finanţare ale grupării, comunicaţiile ei strategice şi asistenţa umanitară, a precizat oficialul britanic de rang înalt.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici