Sectorul transporturilor era extrem de afectat. Miercuri nu era prevăzută nicio cursă aeriană, atât la plecare, cât şi la sosire, pe aeroporturile portugheze, potrivit ANA, care administrează aeroporturile portugheze. Peste trei sferturi dintre trenuri au fost anulate, dar şi 60 la sută dintre autobuze, potrivit datelor furnizate de conducerea companiilor Comboios de Portugal şi Carris.
La Lisabona nu circula niciun metrou, iar transportul fluvial între cele două maluri ale fluviului Tejo a fost întrerupt, au confirmat companiile Metropolitano de Lisboa şi Transtejo.
Greva, convocată de principalele două centrale sindicale, CGTP şi UGT, care efectuează pentru prima dată o acţiune comună din 1988 şi până în prezent, paraliza, de asemenea, sectoarele educaţiei, numeroase şcoli fiind închise, şi al sănătăţii, majoritatea spitalelor asigurând doar un serviciu de urgenţă minim, potrivit unor surse sindicale.