Bruxelles-ul vrea să afle sursa de contaminare cu E.coli în Franţa înainte să lanseze o alertă
Comisia Europeană (CE) aşteaptă să afle originea exactă a contaminării cărnii din cauza căreia şase copii au fost spitalizaţi, la Lille (nordul Franţei), cu diaree cu sânge, înainte de a lansa o alertă europeană, a anunţat joi unul dintre purtătorii acesteia de cuvânt, citat de AFP.
"Comisia a fost informată despre contaminare de către autorităţile franceze, dar originea cărnii nu a fost confirmată", a precizat Frederic Vincent, purtător de cuvânt al comisarului pentru Sănătate, John Dalli.
"Nu se poate face o comparaţie cu (situaţia din) Germania, pentru că nu este aceeaşi tulpină a bacteriei E.coli. Aceasta este diferită, chiar dacă este la fel de puternică", a subliniat el.
Comisia a fost afectată de consecinţele economice ale alertei sanitare care au vizat castraveţi biologici produşi în Spania, identificaţi în mod eronat drept cauză a unei epidemii provocate de o tulpină a bacteriei E.coli, care s-a soldat cu 37 de morţi în Germania şi unul în Suedia. Contaminarea provenea de la seminţe germinate produse în Germania.
Hamburgerii infectaţi din Franţa sunt produse refrigerate, de marca Straks Country, vânduţi în magazinele Lidl, un gigant german al comerţului cu amănuntul.
Fabricantul hamburgerilor, societatea franceză SEB, cu sediul la Saint-Dizier (nord-est), a ordonat, miercuri, retragerea tuturor loturilor suspecte. Carnea era importată din Germania, Belgia şi Olanda.
"Trebuie să se ştie cu exactitate unde anume a avut loc contaminarea: la locul de producţie, în lanţul de distribuţie sau la locul de distribuţie", a subliniat purtătorul de cuvânt al Comisiei.
Fabricantul afirmă că a importat carnea din trei ţări diferite, lucru care ar pleda pentru o contaminare la locul de producţie, apreciază Comisia.
Cei şase copii spitalizaţi, dintre care cel mai mic de un an şi opt luni, provin din diferite oraşe din nordul Franţei şi nu există nicio legătură între ei, în afară de faptul că au consumat acelaşi tip de hamburger. Un al şaptelea, spitalizat miercuri, a putut fi externat miercuri seara.
Reprezentantul SEB a pus la îndoială că hamburgerii sunt la originea contaminării. "Din şapte copii contaminaţi, cel puţin unul a declarat că nu a consumat hamburgeri, lucru care ridică semne de întrebare", a declarat Guy Lamorlette.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

