Bugetul militar al Chinei creşte şi în 2009
Bugetul militar anual al Chinei a crescut cu 14,9 la sută în 2009, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Li Zhaoxing, precizând că este vorba despre o creştere modestă.

Bugetul militar al Chinei creşte şi în 2009 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Cheltuielile militare ale Chinei vor creşte în acest an la 480,68 de miliarde de yuani (aproximativ 56 de miliarde de euro), respectiv cu 6,3 la sută din bugetul ţării, a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă.
"Anul acesta, bugetul militar va înregistra o creştere modestă", a explicat Li cu ocazia deschiderii sesiunii anuale a Parlamentului chinez, Adunarea Naţională Populară (ANP).
Aceste cheltuieli vor consta în special în modernizarea armatei şi îmbunătăţirea nivelului de trai al militarilor, a precizat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
Fost ministru de Externe, Li Zhaoxing, a evidenţiat că armata chineză nu reprezintă "nici un pericol" pentru ţările străine, China "urmând cu hotărâre calea dezvoltării paşnice" şi a adăugat că "în China nu există cheltuieli secrete pentru armată".
Statele Unite au criticat frecvent lipsa de transparenţă a acestui buget şi potenţiala ameninţare pentru securitatea regională reprezentată de ambiţiile militare chineze.
În 2008, bugetul militar chinez a crescut cu 17,6 la sută pe an.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


