Bulgaria a adoptat o lege controversată a confiscării averilor ilegale

Majoritatea parlamentară din Bulgaria a adoptat o lege controversată care autorizează confiscarea averilor ilegale, înainte de miezul nopţii de joi spre vineri, dar a interzis, în mod suprinzător, luarea în considerare a unor informaţii anonime.

Urmărește
199 afișări
Imaginea articolului Bulgaria a adoptat o lege controversată a confiscării averilor ilegale

Bulgaria a adoptat o lege controversată a confiscării averilor ilegale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Autorităţile bulgare vor avea dreptul să lanseze anchete şi să confişte averi nejustificate în valoare de peste 150.000 de leva (peste 76.000 de euro) obţinute în ultimii 15 ani, conform acestui text, au decis parlamentarii bulgari. Cu toate acestea, autorităţile nu vor putea acţiona în acest sens în urma unor informaţii anonime, potrivit Novinite.com. Investigaţiile pot dura până la un an şi pot fi prelungite cu şase luni, conform textului. Comisia care va conduce ancheta va putea lansa proceduri în baza unor "suspiciuni rezonabile" cu privire la caracterul ilegal dobândirii proprietăţii respective.

Legea prevede ca procedura să fie lansată dacă persoana vizată este acuzată de terorism, participare la o grupare criminală, răpire, proxenetism, trafic de fiinţe umane, furt, jaf, delapidare, trafic de droguri, evaziune fiscală şi ascunderea de bunuri de valoare, infracţiuni care sunt pedepsite cu închisoarea sau cu amenda.

Dezbaterile au durat peste 14 ore joi şi urmau să fie reluate vineri. Opoziţia a criticat dur acest proiect, subliniind că el creează condiţii pentru "persecutarea şi reprimarea oponenţilor politici", în timp ce "face de neatins infractorii cu gulere albe care şi-au dobândit averile prin privatizări şi infracţiuni administrative". Potrivit unor informaţii neconfirmate, legea ar viza de asemenea finanţarea partidelor, dar şi pe participanţii la licitaţii publice.

Parlamentarii s-au grăbit să adopte acest text, amânat pentru mult timp, cu scopul de a face pe plac Bruxelles-ului, înaintea viitorului raport asupra progreselor înregistrate în domeniile Justiţiei şi Afacerilor Interne, potrivit unor surse interne, citate de site.

Potrivit Novinite, majoritatea aflată la putere şi-a propus să adopte textul până la începutul lui mai, când o delegaţie a Comisei Europene (CE) urmează să sosească la Sofia, pentru a culege informaţii în vederea realizării raportului de monitorizare ce va fi publicat în iulie, un document crucial, care poate conduce la abandonarea sau extinderea în 2013 a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) aplicat Bulgariei şi României.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici