Bulgaria anunţă că va fi pregătită să adere în martie la zona Schengen

Bulgaria a anunţat marţi că îşi continuă pregătirile de integrare în zona Schengen, în care se călătoreşte fără paşaport, şi că va fi pregătită să adere în martie, în pofida puternicei opoziţii a unei coaliţii alcătuită din membri mai vechi ai Uniunii Europene (UE), relatează site-ul Novinite.com.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Bulgaria anunţă că va fi pregătită să adere în martie la zona Schengen

Bulgaria anunţă că va fi pregătită să adere în martie la zona Schengen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Bulgaria se va afla tehnic în poziţia de a face parte din zona Schengen în martie", a declarat Vesela Cerneva, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, la Sofia.

Cerneva a admis că unii experţi ai Uniunii au făcut comentarii critice în raportul lor tehnic asupra Bulgariei, dar a subliniat că recomandările lor "nu sunt deloc dramatice" şi pot fi cu uşurinţă implementate până la termenul-limită din martie.

În opinia acesteia, măsurile pe care Guvernul le-a implementat la frontiera cu Turcia chiar depăşesc cerinţele pentru Schengen.

Într-o scrisoare trimisă la sfârşitul anului Comisiei Europene (CE), miniştrii german şi francez de Interne arată că, înainte de a fi admise în zona Schengen, Bulgaria şi România trebuie să înregistreze "progrese ireversibile" în privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prin care autorităţile de la Bruxelles monitorizează progresele celor două ţări în domeniile Justiţiei şi Afacerilor Interne.

Guvernul bulgar a anunţat în mod repetat că face eforturi pentru a îndeplini criteriile Acordului Schengen şi pentru a adera în martie 2011. De asemenea, ţara a început să opereze cu Sistemul de Informaţii Schengen (SIS).

Sofia a avut o poziţie reţinută faţă de expulzările romilor din Franţa, temându-se, aparent, că posibile tensiuni cu Parisul ar putea reprezenta un risc pentru aderarea sa la Schengen. Însă, Bulgaria nu va reuşi, pobabil, să adere la Schengen în martie 2011, termen stabilit la începutul lui 2007, în mandatul fostului Guvern bulgar condus de socialişti, comentează Novinite.

Ungaria, care deţine preşedinţia Uniunii în prezent, poate hotărî să introducă acest subiect pe agenda Consiliului Miniştrilor de Interne ai Uniunii, prevăzut la 24 februarie, dar decizia va fi, cel mai probabil, negativă, subliniază site-ul. Se aşteaptă ca următorul termen acordat Bulgariei să fie în noiembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici