- Home
- Externe
- SOFIA, (09.02.2013, 17:01)
- Iuliana Enache
Bulgaria cere ajutorul mai multor ţări în ancheta privind atentatul de la Burgas
Bulgaria a cerut oficial Canadei, Australiei, Libanului şi Israelului să o ajute în ancheta privind atentatul antiisraelian din iulie, soldat cu şase morţi, au anunţat oficiali din Ministerul de Interne de la Sofia.
Urmărește
140 afișări
Bulgaria cere ajutorul mai multor ţări în ancheta privind atentatul de la Burgas (Imagine: AFP / Mediafaxfoto)
"Cereri privind ancheta judiciară au fost trimise mai multor ţări între care Canada, Australia şi Israel", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul ministerului, Kalin Gheorghiev, sâmbătă, pentru televiziunea Nova.
"Ancheta intră într-o nouă etapă: strângerea de probe directe privind executanţii atentatului", a declarat el.
Ministrul de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a declarat vineri că o astfel de cerere a fost trimisă şi Libanului, unde ar locui cei doi presupuşi complici ai autorului atentatului.
Ei "au legături familiale care arată că în Canada şi Australia au avut contacte cu persoane legate de aripa militară a Hezbollah", a declarat ministrul pentru televiziunea publică BNT.
Sprijinindu-se pe surse apropiate anchetei, cotidianul Standart scrie sâmbătă că Bulgaria a cerut Libanului să îi aresteze şi să îi interogheze pe cei doi suspecţi identificaţi deja.
Bulgaria a cerut Australiei să confirme identitatea unuia dintre aceşti suspecţi care a locuit în Bulgaria sub numele fals de Brian Jameson şi care ar fi primit un virament bancar din partea Hezbollah, potrivit cotidianului.
Canada a confirmat deja identitatea celuilalt suspect care folosea în Bulgaria acte false pe numele Ricco. El a locuit în Vancouver când avea între opt şi 12 ani.
Atentatul comis la 18 iulie pe aeroportul din Burgas (est) a provocat moartea a şase persoane - cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar.
Explozia s-a produs în momentul în care un tânăr care avea două rucsacuri, unul ţinut în spate şi unul în faţă, s-a apropiat de autocarele ce urmau să transporte turiştii către hotel.
Potrivit anchetatorilor, autorul atentatului, care încă nu a fost identificat, nu era un kamikaze, aşa cum s-a presupus. Acesta ar fi trebuit să amplaseze explozibilul în autocar, dar dispozitivul a explodat mai devreme decât era prevăzut.
Miercuri, Hezbollah a acuzat Israelul că încurajează o "campanie internaţională de calomnii" împotriva sa, fără a comenta direct acuzaţiile Sofiei. Iranul a negat, de asemenea, orice implicare în atentat.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:04
Trump declară război economic BRICS. Tarife de 100% dacă înlocuiesc dolarul
-
astăzi, 14:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Trupele nord-coreene, absente de săptămâni în unele zone din regiunea Kursk, raportează Ucraina / Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene