Declaraţia lui Borisov a trecut neobservată în presa bulgară, subliniind impresia de pasivitate şi acceptare din partea Guvernului bulgar, în special în comparaţie cu poziţia Guvernului României, care a criticat serios atitudinea francezilor şi a participat la o serie de întâlniri bilaterale, la nivel de oficiali de rang înalt, comentează site-ul.
Guvernul francez a lansat, săptămânile trecute, o campanie, anunţată de preşedintele Nicolas Sarkozy, împotriva romilor de pe teritoriul francez, al cărei obiectiv anunţat este consolidarea securităţii şi reducerea fenomenului infracţional. Guvernul francez a anunţat că va expulza imigranţii ilegali şi infractorii, începând să trimită romii din România şi Bulgaria înapoi, în aceste ţări. Parisul a insistat asupra faptului că nu este vorba despre „expulzări” şi „deportări”, ci, mai degrabă, despre plecări voluntare ale romilor.
Această campanie a provocat critici, inclusiv acţiuni din partea unor organizaţii cu activitate în domeniul drepturilor omului din Uniunea Europeană (UE), a unor segmente vaste din cadrul societăţii franceze, dar şi din partea unor instituţii ale Uniunii, în special a Parlamentului European (PE).
Guvernul României a reacţionat ferm faţă de acţiunile Franţei, cerând explicaţii şi justificări ale faptului că aceste acţiuni nu încalcă drepturile omului şi legislaţia Uniunii.
Guvernul bulgar, în schimb, a rămas pasiv şi nu a prezentat nicio declaraţie fermă asupra acestui subiect, mai afirmă site-ul bulgar.