Cele patru contracte între Sofia şi Washington privind achiziţia a opt avioane F-16, în valoare de 1,25 de miliarde de dolari, cât şi un contract de cooperare industrială, au fost publicate marţi în publicaţia oficială a Bulgariei.
Preşedintele Radev a încercat să blocheze prin veto achiziţia, însă Parlamentul bulgar a votat să treacă peste vetoul liderului de la Sofia.
Primele avioane F-16 urmează să ajungă în Bulgaria la mijlocul anului 2023, iar ultimele aparate vor fi livrate în primul trimestru al anului 2024.
Departamentul de Stat de la Washington a salutat decizia Sofiei de a achiziţiona avioanele F-16C/D Block 70/72, împreună cu muniţii şi echipamentele conexe. Agenţia pentru Cooperare în domeniul Apărării şi Securităţii din SUA a estimat că valoarea totală a achiziţiei se ridică la 1,673 miliarde de dolari.
„Îl felicităm pe prim-ministrul Boiko Borisov şi Guvernul bulgar pentru angajamentul de a-şi moderniza armata prin achiziţia acestor avioane interoperabile NATO, foarte capabile”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Departamentul de Stat.