- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bunica lui Barack Obama şi-a început călătoria din Africa spre Casa Albă
Bunica preşedintelui ales al SUA, Barack Obama, şi-a început călătoria istorică din Africa în America, pentru a participa la ceremonia de învestire a celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, relatează Sky News.
Bunica lui Barack Obama şi-a început călătoria din Africa spre Casa Albă
Viaţa lui Sarah Obama a început să se schime de când nepotul ei a fost ales. Sarah Obama, care va împlini în acest an vârsta de 87 de ani, a declarat într-un interviu că este greu să fii "Prima Bunică". "Am constatat că a fi Prima Bunică a Statelor Unite este o slujbă cu normă întreagă", a declarat aceasta de la domiciliul ei, o colibă de pe malul Lacului Victoria, din vestul Kenyei.
Sarah Obama va ajunge la Washington până vineri. Dar nu ştie cu siguranţă dacă va sta la Casa Albă sau nu. "Nu cunoaştem aranjamentele finale. Voi locui la Casa Albă sau într-un loc din apropiere, aşa mi s-a spus", a afirmat ea. Ea este, totuşi, sigură de un lucru: "Aştept ca amândoi, Barack şi Michelle, să îmi arate în detaliu Casa Albă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
În Washington, ea speră să viziteze toate locurile populare, deşi este îngrijorată în legătură cu vremea şi în legătură cu ce se va îmbrăca pentru ceremonia de învestitură. "Am pregătit trei rochii colorate viu. Preferata mea este galbenă. A doua este verde. Iar a treia este o combinaţie de gri şi albastru deschis. Dar mi-au spus că din cauza frigului s-ar putea să nu le pot folosi, aşa că cei de la Washington vor alege ceva pentru mine", a afirmat bunica preşedintelui ales.
Viaţa ei simplă s-a schimbat foarte mult, de când nepotul ei vitreg a câştigat alegerile din SUA. Drumul plin de gropi către satul în care locuieşte a fost reparat, un zid de apărare a fost ridicat în jurul casei şi are chiar şi gărzi de corp personale. "Îmi plac gărzile mele de corp", a spus ea. "Sunt de folos nu doar pentru mine, ci şi pentru vecini. Acum, vecinii mei au un drum bun şi sunt mai protejaţi".
Sarah este cea de-a treia soţie a bunicului patern al lui Barack Obama, care, deşi nu îi este rudă de sânge, o numeşte "Bunicuţa Sarah". Ea afirmă că are aşteptări mari de la el: "Am să îi cer să muncească din greu pentru a aduce pace în lume, pentru a opri toate războaiele din lume. Am să îi mai cer să muncească din greu pentru o economie mai bună în lume. Avem nevoie de pace", a spus ea.
Iar în ceea ce-l priveşte pe predecesorul nepotului ei, aceasta nu are să-i facă nici un reproş. "Aş sta de vorbă cu el, cu plăcere. Nu am resentimente. Am să îi mulţumesc pentru că a fost preşedintele Statelor Unite ale Americii şi că a slujit ţara şi lumea. Deci nu am nici un resentiment în ceea ce-l priveşte", a explicat ea.
Sarah Obama a mărturisit că abia aşteaptă să o cunoască pe Hillary Clinton, viitor secretar de Stat. "Când ne vom întâlni, îi voi mulţumi pentru că l-a ajutat pe Barack să câştige alegerile. Mai întâi îi voi mulţumi. Apoi îi voi cere să continue să îl ajute şi să se asigure că nu îi va dezamăgi pe cei care l-au votat. Cred că Hillary şi cu mine ne vom înţelege bine", a explicat ea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO