Bush a luat cina în apartamentul Condoleezzei Rice
Preşedintele american în exerciţiu, George W. Bush, a luat cina, duminică seara, cu secretarul său de Stat, Condoleezza Rice, nu la restaurant, ci în apartamentul acesteia, din complexul Watergate, relatează New York Times, în ediţia electronică.

Bush a luat cina în apartamentul Condoleezzei Rice (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)
Bush, care a petrecut sfârşitul de săptămână la Camp David, de unde s-a întors duminică după-amiază, a plecat de la Casa Albă la ora locală 18.23 (01.23 ora României). Cu doar 40 de minute înainte de plecarea lui Bush, coloana de maşini a preşedintelui ales, Barack Obama, a sosit la Blair House, casa prezidenţială pentru oaspeţi, situată vis-a-vis. Străzile erau pline de susţinători, care făceau fotografii la trecerea coloanei lui Obama prin dreptul lor.
În timp ce familia Obama frecventează restaurantele din Washington, familia Bush iese rar să mănânce în oraş, iar atunci când o face merge la cineva în vizită. De această dată, preşedintele în exerciţiu şi soţia sa, Laura, au petrecut o seară liniştită în apartamentul din Watergate. Cina a fost privată, Casa Albă nefurnizând o listă a invitaţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului