Bush are nevoie de ajutor pentru a-i pronunţa numele lui Sarkozy
Preşedintele american George W. Bush s-a adresat marţi Adunării Generale a ONU ajutat de un prompter pe care era proiectată şi pronunţia fonetică a numelor unor ţări şi lideri mondiali, printre care şi preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, relatează Reuters.

Bush are nevoie de ajutor pentru a-i pronunţa numele lui Sarkozy
O ciornă a discursului preşedintelui american a apărut pentru scurt timp pe site-ul Naţiunilor Unite, făcând public faptul că acesta are nevoie de un ghid fonetic pentru a citi denumirile mai complicate.
Discursul cuprindea scrierea fonetică a numelor preşedintelui francez Nicolas Sarkozy (sar-KO-zee), prieten cu Bush, şi al liderului din Zimbabwe, Robert Mugabe (moo-GAH-bee), criticat de SUA pentru încălcarea drepturilor omului, precum şi pronunţia pentru Kîrgîzstan (KEYR-geez-stan), Mauritania (moor-EH-tain-ee-a) şi pentru capitala statului Zimbabwe, Harare (hah-RAR-ray).
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Dana Perino, a explicat că ciorna, denumită versiunea 20, care cuprindea numerele de telefon mobil ale redactorilor şi dactilografilor, a fost distribuită înainte, pentru a-i ajuta pe translatorii ONU, care trebuie să traducă simultan discursurile liderilor în mai multe limbi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Textul discursului lui Bush trebuia să apară şi pe un prompter amplasat în faţa tribunei de unde vorbea acesta.
"S-a făcut o greşeală", a declarat Perino. "Nu ştiu cum a apărut ciorna discursului, dar a apărut şi a fost retrasă".
"Orice persoană care susţine un discurs sau prezintă ştirile are pe prompter sugestii fonetice, în caz că sunt necesare," a mai spus ea.
Bush a mai făcut gafe de pronunţie şi este o ţintă predilectă a glumelor legate de obiceiul său de a deforma limba engleză.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului