Bush: Iranul şi al-Qaida, cele mai mari ameninţări pentru SUA

Preşedintele american George W. Bush a caracterizat joi Iranul şi al-Qaida drept "două dintre cele mai mari ameninţări pentru America" şi a somat autorităţile de la Teheran să înceteze intervenţiile în Irak.

Urmărește
54 afișări
Imaginea articolului Bush: Iranul şi al-Qaida, cele mai mari ameninţări pentru SUA

Bush: Iranul şi al-Qaida, cele mai mari ameninţări pentru SUA (Imagine: Mediafax Foto)

Preşedintele Bush a acuzat Iranul, în cadrul unui discurs susţinut joi la Casa Albă, că ar oferi susţinere militanţilor din sudul Irakului şi armament grupărilor rebele.

"(Iranul) poate trăi în pace cu vecinii săi, se poate bucura de o economie puternică şi legături religioase şi culturale sau poate continua să înarmeze, să antreneze şi să finanţeze militanţii ilegali care terorizează populaţia irakiană şi o îndreaptă chiar împotriva Iranului (...) Dacă Iranul i-a deciziile potrivite, America va încuraja o relaţie paşnică între Iran şi Irak. Dacă Iranul face alegerea greşită, America va proteja interesele şi trupele sale şi pe cele ale partenerilor săi irakieni", a mai declarat preşedintele american.

Liderii iranieni au dezvoltat o legătură foarte puternică cu reprezentanţii şiiţi din Bagdad, care au preluat puterea după invazia americană din 2003 care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele sunit Saddam Hussein.

Bush consideră Irakul drept "punctul de convergenţă între cele mai mari ameninţări pentru America în secolul XXI: Al-Qaida şi Iranul".

"Dacă vom eşua în Irak, al-Qaida va revendica o victorie de propagandă de proporţii colosale şi va câştiga poziţii strategice de unde va putea ataca Statele Unite, dar şi prietenii şi aliaţii noştrii. (...) Iranul încearcă să umple golul din Irak. Eşecul nostru acolo ar fi un impuls pentru liderii radicali iranieni şi ar alimenta ambiţiile lor de a domina această regiune", a subliniat liderul de la Casa Albă.

În timpul audierilor pe tema Irakului, care au avut loc săptămâna aceasta în Congresul American, democraţii americani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de relaţii strânse create între autorităţile de la Bagdad şi liderii islamişti de la Teheran, amintind primirea caldă ce i s-a făcut preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, în timpul vizitei sale de la Bagdad.

Relaţiile între Washington şi Teheran au fost ostile încă de la declanşarea Revoluţiei Islamice din 1979, atunci când diplomaţii americani au fost luaţi ostatici. Statele Unite fac eforturi susţinute pe plan internaţional pentru a stopa programul de înarmare nucleară al Iranului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici