Prima pagină » Știri externe » Studenţi palestinieni, agresaţi de forţele de securitate ale Hamas – martori oculari

Studenţi palestinieni, agresaţi de forţele de securitate ale Hamas – martori oculari

Câteva zeci de poliţişti şi membri ai forţelor de securitate ale Hamas au pătruns în Universitatea Al-Azhar din Gaza şi au lovit mai mulţi studenţi care se pregăteau să iasă din incinta instituţiei pentru a manifesta, potrivit martorilor oculari, citaţi de AFP.
16 mart. 2011, 16:53, Știri externe

Îmbrăcaţi în civil, agenţii de securitate au atacat studenţii care urmau să participe la o manifestaţie în favoarea unităţii naţionale a palestinienilor, au precizat surse din cadrul universităţii.

Cel puţin zece studenţi au fost spitalizaţi după ce au fost loviţi de poliţişti, iar aproximativ 20 au fost arestaţi.

Confruntările au avut loc în momentul în care poliţia a pătruns în birourile administraţiei.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al Guvernului Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a dezminţit că poliţia a intrat în sediul universităţii. „Ceea ce s-a întâmplat la universitate este o problemă între studenţi”, a dat asigurări pentru AFP acest purtător de cuvânt, Ihab al-Ghussein.

Totuşi, potrivit unui fotograf al AFP şi martorilor oculari, poliţiştii blochează în continuare intrările şi ieşirile universităţii.

Manifestaţia de miercuri, la care a făcut apel grupul studenţesc „Ajunge”, a fost organizată la o zi de la demonstraţiile care au reunit zeci de mii de persoane în Gaza şi Cisiordania pentru a cere încetarea diviziunilor între Hamas şi Autoritatea Palestiniană.