Cadavrele a 21 de bebeluşi, descoperite într-un râu din estul Chinei

21 de cadavre de bebeluşi au fost descoperite într-un râu din estul Chinei, fiind probabil aruncate de un spital local care a dorit să scape de ele, au anunţat marţi autorităţile locale şi presa chineză.

Urmărește
64 afișări

În total, 21 de cadavre de bebeluşi au fost găsite în apropiere de oraşul Jining, potrivit site-ului de informaţii al municipalităţii.

Opt dintre ele aveau la picioare etichete ale spitalului Universităţii medicale din Jining, a adăugat acesta.

Trei dintre ei fuseseră spitalizaţi pentru boli grave, dar nu au putut fi salvaţi, conform primelor rezultate ale anchetei demarate de poliţie.

Echipa medicală a spitalului implicată a fost suspendată pe parcursul investigaţiilor, care trebuie să determine de unde provin celelalte cadavre, a subliniat site-ul.

Câţiva locuitori şi pompieri au descoperit cadavrele luni.

Potrivit ziarului Xin Jing Bao (Ştiri din Beijing), ar putea fi vorba în unele cazuri despre corpurile unor bebeluşi ale căror mame au avortat.

Avortul este o practică frecventă în China, unde au loc anual 13 milioane de astfel de proceduri, din cauza politicii copilului unic.

Autorităţile au exclus marţi orice risc de poluare a râului provocată de aceste cadavre, a afirmat agenţia oficială China Nouă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici