Cadavrele a trei femei de culoare au fost găsite în saci de plastic într-un oraş din Ohio. Sunt căutate şi alte victime

Publicat: 22 07. 2013, 11:12
Actualizat: 08 04. 2020, 19:53

Un suspect a fost arestat la scurt timp după aceste descoperiri macabre.

Primul cadavru a fost găsit vineri, într-un garaj din oraşul East Cleveland după ce poliţia a primit un apel care semnala un miros fetid, a anunţat sergentul Scott Gardner într-un comunicat.

Celelalte două cadavre au fost descoperite sâmbătă. Unul dintre ele se afla într-o „reşedinţă abandonată”, potrivit lui Gardner. Celălalt a fost găsit în apropierea acestuia.

„Căutarea altor eventuale victime continuă”, a precizat Gardner.

Suspectul, Michael Madison, a fost găsit la mama sa şi plasat în arest preventiv după o confruntare.

După descoperirea primului cadavru, anchetatorii „au strâns indicii suplimentare” din apartamentul lui Madison, în vârstă de 35 de ani, cu antecedente de agresiuni sexuale, potrivit CNN.

„Avem de-a face cu un bolnav şi avem motive să credem că ar putea fi şi alte victime”, a declarat Gary Norton, primar în East Cleveland, citat de CNN pe site-ul său de Internet.