Cadavrul lui Ion Ţîbuleac a fost exhumat

Cadavrul lui Ion Ţîbuleac, tânărul din raionul Orhei, din Republica Moldova, care a fost găsit mort a doua zi după protestele din 7 aprilie 2009, a fost exhumat, pentru a se efectua o nouă expertiză, relatează PRO TV Chişinău.

Urmărește
115 afișări
Imaginea articolului Cadavrul lui Ion Ţîbuleac a fost exhumat

Procurorii vor să afle dacă Ion Ţîbuleac, care locuia în satul Bolohan, raionul Orhei, este sau nu victima protestelor din aprilie, aşa cum a scris presa şi cum crede şi familia (Imagine: Radu Ştefan/Mediafax Foto)

Cadavrul acestuia se află în prezent la Centrul de Medicină Legală din Chişinău pentru o nouă expertiză, informează PRO TV Chişinău.

Familia lui Ion Ţîbuleac a confirmat că fiul lor a fost exhumat şi că la procedură a asistat tatăl şi un unchi al victimei. Decizia de a exhuma cadavrul a fost luată de procurori, care au spus că este nevoie de investigaţii suplimentare pentru a stabili cauza exactă a morţii. În urmă cu o săptămână, procuratura municipiului Chişinău a deschis un dosar penal în acest caz. Procurorii vor să afle dacă Ion Ţîbuleac, care locuia în satul Bolohan, raionul Orhei, este sau nu victima protestelor din aprilie, aşa cum a scris presa şi cum crede şi familia.

Ion Ţîbuleac a fost găsit mort chiar a doua zi după violenţele din 7 aprilie. Atunci, procurorii au spus că tânărul s-a întors de la Moscova, iar la scurt timp s-a sinucis, aruncându-se de pe un stâlp. Cadavrul lui Ion Ţîbuleac este al doilea exhumat după cel al altui tânăr, Valeriu Boboc, care a murit în noaptea protestelor. Medicii au stabilit, după exhumare, că Valeriu Boboc a murit în urma unor lovituri şi nu a intoxicării cu gaz, aşa cum se anunţase iniţial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici