Prima pagină » Știri externe » Cadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion

Cadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion

Corpul congelat al unui bărbat a fost găsit în trenul de aterizare al unui avion al companiei americane Delta Airlines, care a aterizat, duminică seara, la Tokyo de la New York, a anunţat, luni, Poliţia.
Cadavrul unui bărbat, găsit în trenul de aterizare al unui avion
08 feb. 2010, 10:24, Știri externe

Corpul a fost descoperit de un mecanic de la Aeroportul Internaţional Narita (la Est de Tokyo), la scurt timp după aterizarea aeronavei Boeing 777.

„Omul era mort şi medicii cred că, probabil, a murit din cauza hipotermiei şi a lipsei de oxigen determinate de faptul că aeronava a atins altitudinea de 10.000 de metri”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Narita, Yoshimi Ichihara.

Bărbatul purta o cămaşă cu mâneci lungi şi blugi.

„Nu am gasit niciun paşaport, nicio geantă, niciun obiect personal”, a spus Ichihara, care a adăugat că, dacă a avut vreun bagaj, atunci a căzut când s-a deschis trenul de aterizare deasupra mării, înainte de a ateriza.

Poliţia încearcă să identifice bărbatul, împreună cu poliţia din SUA, a spus el.